Haos în Dortmund. Șoferiță în pericol de a fi atacată de 100 de români, după ce a lovit cu mașina un copil
Un accident în care a fost implicat un copil român a avut loc în Dortmund, Germania, iar în urma incidentului, în jur de 100 de români au încercat să atace șoferița care a lovit băiatul.
Șoferiță atacată
Accidentul s-a produs în jurul orei 19.15, moment în care copilul român a sărit dintre mașinile parcate, fiind lovit de o șoferiță de 47 de ani. Ea a frânat brusc, dar nu a putut evita impactul. Dar, copilul s-a ales doar cu răni minore, iar ceea ce a urmat a fost un haos generalizat, conform Știripesurse.
Mama copilului a încercat să atace femeia, în loc să sune la urgențe. Imediat, au sosit 30 de persoane, apoi aproximativ 100 și au înconjurat mașina. Au lovit cu pumnii și picioarele, au spart parbrizul, au aruncat cu sticle și au smuls oglinda retrovizoare.
Grupul a devenit tot mai agresiv
Mama copilului a încercat să tragă un tânăr de 20 de ani din mașina, dar nu a putut și a continuat să o atace pe șoferița care a încuiat repede mașina.
Grupul de români a devenit din ce în ce mai agresiv, drept pentru care au intervenit polițiștii pentru a controla situația degenerată. Dar, chiar și polițiștii au fost hărțuiți de românii din mulțime și a fost nevoie să aplice măsuri pentru a restabili ordinea.
Ancheta se alfă în plină desfășurare și va avea în vedere circumstanțele accidentului, dar și comportamentul mamei copilului rănit, acuzată de vătămare corporală intenționată. În plus, se va verifica și rolul celor 100 de persoane implicate în atac. Încă nu se știe dacă cele 100 de persoane erau rude cu familia implicată în accident.
Băiatul a ajuns la spital unde a primit îngrijirile necesare, dar nimeni nu chemase ambulanța pentru copil, ci polițiștii au fost nevoiți să o facă.