Heathrow întrerupe programul de zboruri în intervalul orar în care sicriul reginei va fi mutat la Westminster Hall

Publicat: 14 09. 2022, 12:44
Zeci de zboruri anulate Sursa: Hepta/ DPA Images / Steve Parsons

Aeroportul Heathrow din Londra a avertizat pasagerii cu privire la perturbarea unor zboruri în următoarele zile, înainte de funeraliile Reginei Elisabeta a II-a, lunea viitoare (19 septembrie).

Aeroportul central din Marea Britanie vrea să asigure liniștea în timpul procesiunii ceremoniale

Aeroportul central din Marea Britanie a precizat că unele zboruri de miercuri (14 septembrie) vor fi întrerupte între orele 13.50 și 15.40 pentru a „asigura liniștea” deasupra centrului Londrei, în timp ce o procesiune ceremonială va duce sicriul reginei de la Palatul Buckingham la Westminster Hall din centrul Londrei.

Heathrow a precizat că pasagerii afectați de această perturbare a zborurilor vor fi contactați direct de către companiile aeriene.

Aeroportul a adăugat că sunt așteptate „alte modificări” ale operațiunilor în zilele premergătoare funeraliilor reginei, luni, 19 septembrie, care vor fi comunicate „în întregime” în cursul acestei săptămâni.