“Hey ISIS, you suck!”: Panouri stradale cu mesaje împotriva Statului Islamic, amplasate în unele state americane, ca parte a unei campanii împotriva islamului radical
O campanie împotriva islamului radical și a islamofobiei a fost demarată în statele americane Illinois și Arizona, panouri cu mesaje de genul “Hey ISIS, you suck!” putând fi văzute în marile orașe, informează RT.com.
Mesajul care apare pe aceste panouri este semnat de ”adevărații musulmani”, fiind folosit hashtagul ”#ActualMuslims”.Pe panouri apare și o referință la un verset din Coran care arată că dacă o persoană ucide o alta, este ca și cum ”a ucis întreaga omenire”.
Până acum astfel de panouri au apărut în orașul Phoenix și pe o autostradă care duce spre Chicago.
Această campanie a fost creată de Sound Vision Foundation, o organizație islamică, nonprofit, de relații publice.
”Vecinii noștri nu își dau seama că musulmanii sunt cu totul opuși ISIS. De fapt, ISIS omoară mai mulți musulmani decât oricine altcineva”, a declarat imamul Abdul Malik Mujahid din Chicago, pentru CBS News.
Acesta a explicat că atacurile teroriste din Europa și din SUA au detereminat grupul său să aibă o atitudine pro-activă față de această situație.
Amplasarea acestor panouri a atras atenția unor grupuri musulmane din alte 15 orașe americane care solicită ca astfel de bannere să fie afișate și în zonele lor.
”ISIS seamănă frica, ura și furia, sentimente care dezbină o națiune frumoasă. (…) ISIS trebuie să fie învins de adevărații musulmani”, a mai spus imamul.
”În spatele mesajului de pe aceste panouri se află oamenii de rând. Aceasta este, pur și simplu, declarația noastră de independență împotriva ISIS”, a declarat directorul executiv al Sound Vision Foundation.