Hunedoara: Un candidat a continuat campania electorală chiar și în ziua alegerilor

Hunedoara: Un candidat a continuat campania electorală chiar și în ziua alegerilor

Un candidata desfășurat campania electorală chiar și în ziua alegerilor locale.Candidatul este din municipiul Deva, iar incidentul a avut loc în apropierea secțiilor de votare.

Prefectura Hunedoara susține că se vor aplica sancțiuni, în urma incidentului.

”În judeţul Hunedoara procesul electoral a început în condiţii normale, la ora 07.00, în toate cele 69 de localităţi. În ultimele 2 ore însă, au fost primite sesizări referitoare la faptul că în municipiul Deva, în apropierea secţiilor de votare din cartierele Dacia şi Micro 15, părinţi şi membri ai familiei unui candidat continuă campania electorală îndemnând alegătorii să voteze în favoarea persoanei pe care o susţin”, au transmis reprezentanţii Prefecturii Hunedoara, citat de News.ro.

Instituția precizează căorice încălcare a reglementărilor şi normelor privind desfăşurarea corectă şi în bune condiţii a procesului electoral va fi sancţionată de către instituţiile îndreptăţite, conform legilor aflate în vigoare.