Iată-l pe primul și singurul român felicitat de Obama!
Ionuț Cristea este singurul român care a absolvit cursurile Academiei Gărzii de Coastă din Statele Unite. Constănțeanul a fost felicitat de președintele american, Barack Obama.
Chiar dacă la ceremonie au fost invitați și oficiali români se pare că nici unul nu a fost prezent.
„Această academie primește cadeți din toate colțurile lumii, inclusiv doi tineri dedicați care au venit aici din Insulele Marshall și România”, a arătat Obama într-un discurs de felicitare, ținut în fața cadeților.
Un drapel al României s-a aflat în spatele președintelui Obama pe toată durata discursului acestuia.
Iată-l pe românul care a dat mâna cu Obama
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf