Ierusalimul, paralizat de o furtună de zăpadă ”istorică”: Oamenii, blocați în mașini (VIDEO)

Publicat: 13 12. 2013, 14:25
Foto: dailymail.co.uk

Ierusalimul era paralizat, vineri, de o furtună de zăpadă ”istorică”, armata intervenind în ajutorul persoanelor aflate în mașinile blocate, informează AFP.

„Luptăm împotriva unei furtuni de o putere neobişnuită”, a declarat într-un comunicat primarul Nir Barkat, în timp ce stratul de zăpadă din Oraşul Sfânt a atins 37 de centimetri sau chiar mai mult în zone periferice.

„Este un nivel istoric”, a anunţat meteorologul Sharon Wexler pentru postul public de radio.

Vineri, temperaturile vor atinge maxim 2 grade Celsius, urmând să scadă în timpul nopţii, iar zăpada, care a început să cadă joi, va dura până sâmbătă.

Şcolile erau închise vineri pentru a doua zi consecutiv, iar majoritatea locuitorilor au respectat recomandările autorităţilor de a rămâne acasă.

Autorităţile din Ierusalim au anunţat că 450 de şoferi, blocaţi de intemperii, au fost adăpostiţi în Centrul internaţional de conferinţe al oraşului.

Majoritatea străzilor din Oraşul Sfânt, situat la 795 de metri altitudine, au fost închise, iar poliţia i-a îndemnat pe proprietarii de vehicule să nu îşi asume riscul să circule, deoarece drumurile sunt impracticabile.

„Vom putea să începem curăţarea drumurilor doar după ce se va linişti furtuna”, a anunţat Barkat.

„Pentru moment, utilizăm toate mijloacele pentru a-i salva pe cei care sunt prinşi în furtună”, a adăugat el.

Cotidianul Jerusalem Post a anunţat că, până vineri, poliţia a fost solicitată să vină în ajutorul a aproximativ 1.400 de persoane în oraş şi pe drumurile către acesta.

Zăpadă istorică în Ierusalim

Ierusalimul, paralizat de o furtună de zăpadă