Suma uriașă pe care o va plăti Ikea părinților unui copil ucis de căderea unui dulap

Publicat: 07 01. 2020, 16:37

Ikea va plăti despăgubiri de 46 milioane de dolari părinților unui copil care a murit în 2017, după ce un dulap a căzut peste el, informează BBC. Părinții micuțului au transmis că vor dona un milion de dolari pentru a proteja copiii de produsele periculoase.

Băiețelul de 2 ani, pe nume Jozef Dudek, a murit sufocat după ce sertarele unui dulap din gama Malm, care cântărește 32 de kilograme, s-au răsturnat peste el.

După ce alți trei copii din Statele Unite au murit în aceleași circumstanțe, retailerul suedez de mobilă a decis să retragă de la vânzare milioane de astfel de dulapuri.

„Nu ne-am gândit niciodată că un copil de 2 ani ar putea răsturna un dulap de 76 de cm înălțime și să se sufoce. Abia apoi am aflat că dulapul a fost instabil încă de la proiectare. Ne spunem povestea pentru că nu vrem să se mai întâmple așa ceva”, au transmis părinții lui Jozef.