Imagini amuzante cu Barack Obama și Hillary Clinton: Cei doi sunt subiect de glume după îmbrățișarea din timpul Convenției Democrate (VIDEO)
Barack Obama şi Hillary Clinton au ajuns ţinta glumelor pe internet, anunță B1TV. Cei doi au oferit imaginile anului atunci când s-au îmbrăţisat la convenţia democrată din urmă cu 2 zile. Momentul a fost însă luat în râs de internauţi care au modificat imaginile. Efectul a fost unul extrem de amuzant.
Foşti rivali, Barack Obama şi Hillary Clinton au oferit un moment emoţionant la convenţia democrată din Philadelphia. Cei doi s-au îmbrăţişat în uralelor publicului. Obama a ţinut şi un discurs în care şi-a exprimat susţinerea pentru Clinton.
Momentul emoţionant a devenit însă subiect de glume pentru internauţi. Aceştia au modificat pozele din timpul convenţiei
Imagini amuzante cu Barack Obama și Hillary Clinton: Cei doi sunt subiect de glume după îmbrățișarea din timpul Convenției Democrate
#DIRECT_ONE_xc2quz#
Astfel, într-una dintre imagini, la îmbrăţişarea dintre Clinton şi Obama iau parte şi Joe Biden, Vladimir Putin, John Travolta sau chiar şi dictatorul nord-coreean Kim Jong Un.
Într-o altă fotografia amuzantă, rolul preşedintelui american este luat de Vladimir Putin care îl ţine în braţe pe republicanul Donald Trump.
Scena din filmul titanic a fost la rândul ei folosită pentru a ilustra îmbrăţişarea celor doi politicieni democraţi.
Imaginea cu cei doi a apărut şi în timpul celebrului festival Woodstock.
Şi Michelle Obama apare într-unul dintre trucaje. Soţia lui Obama îl priveşte geloasă pe liderul de la Casa Albă.