Încălzirea globală transformă tundra în pădure, conform unui studiu
În ultimele decenii plante și arbuști au colonizat părți din tundra actică, transformându-se în copaci de mici dimensiuni, conform descoperirilor unui studiu științific publicat duminică, care a adăugat că schimbarea aceasta ar utea duce la o creștere a încălzirii globale dacă se repetă pe o scară mai largă.
Oameni de știință din Finlanda și de la Universitatea Oxford au investigat o zonă de 100.000 de kilometri pătrați, în nord vestul tundrei eurasitice, din vestul Siberiei până în Finlanda. Aceștia au descoperit că în 8 până la 15 la sută din zonă sălciile și aninii au crescut la peste 2 metri în ultimii 30-40 de ani.
“Este o mare surpriză că aceste plante se comportă astfel”, a declarat autorul principal al studiului, Marc Macias-Fauria de la Universitatea Oxford, citat de Reuters. Oamenii de știință credeau că această colonizare se va petrece pe parcursul mai multor secole, nu în câteva decenii, cum se întâmplă în realitate.
Încălzirea în zona arctică va încuraja probabil exploatarea resurselor de petrol și gaze din zonă, și de asemenea va atrage turme de reni, care se hrănesc cu frunzele sălciilor. Dar pe de altă parte o planetă în încălzire duce la secete severe și inundații pe tot globul, punând viețile oamenilor în pericol.