Un bărbat a fost arestat, duminică, fiind suspectat că a pătruns ilegal pe domeniul Castelului Windsor, din Regatul Unit al Marii Britanii, una dintre reședințele oficiale ale familiei regale britanice, relatează DPA și PA Media, citate de Agerpres.
Potrivit unui comunicat al poliției Thames Valley, incidentul a avut loc puțin după ora locală 13:00 (12:00 GMT), când bărbatul a intrat într-o zonă cu acces restricționat a reședinței regale. El a fost rapid interceptat de agenții poliției metropolitane, care au reușit să-l oprească înainte să ajungă în curtea interioară a castelului.
Suspectul, un bărbat de aproximativ 30 de ani, a fost arestat sub acuzația de pătrundere fără permisiune pe o proprietate protejată, precum și pentru deținere de substanțe interzise din clasa A. Ulterior, el a fost transferat în custodia poliției Thames Valley.
Autoritățile au precizat că bărbatul a fost eliberat pe cauțiune, în timp ce ancheta este în desfășurare.
„La scurt timp după ora 1:00 PM duminică un bărbat a pătruns într-o zonă restricţionată a Castelului Windsor. A fost oprit rapid de agenţii poliţiei metropolitane şi arestat. Nu a ajuns în curtea interioară a castelului Windsor”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției Thames Valley.