India: O fetiță de 7 ani a fost sacrificată de doi fermieri pentru o recoltă mai bogată

Publicat: 03 01. 2012, 10:05

Sacrificii umane în India. O fetiţă de doar şapte ani a fost ucisă în cadrul unui ritual tribal religios, iar ficatul său a fost oferit drept ofrandă zeilor în schimbul unei recolte mai bogate anul acesta.

Autorităţile din Bijapur, Chhattisgarh au anunţat că cei doi suspecţi în acest caz au fost identificaţi şi arestaţi.

Lalita Tati se întorcea acasă de la niște vecini, când a fost răpită. Părinții ei i-au anunțat dispariția în luna Octombrie a anului trecut, iar corpul ei a fost găsit o săptămână mai tarziu de către Poliție.

„Fetiţa de şapte ani a fost sacrificată de două persoane care credeau că gestul lor le va aduce o recoltă bogată”, a declarat un şef al poliţiei locale.

Organele de poliție au arestat doi bărbați, ambii fermieri săraci, care au mărturisit în cele din urmă că au ucis fetița și i-au scos ficatul pentru a-l oferi drept ofranda Zeilor. Gestul lor extrem le-ar fi adus o recoltă mai bogată în 2012. Cei doi suspecţi au fost arestaţi si riscă acum închisoarea cu viața sau chiar pedeapsa cu moartea.

Sacrificiile umane sunt fenomene obişnuite în regiunile tribale ale Indiei şi au loc cu regularitate în zonele mai sărace unde trăiesc numeroşi practicanţi ai magiei negre. În aceeaşi regiune, în anul 2010, s-a găsit corpul decapitat al unui muncitor într-un templu din vestul Bengalului. Cazul a rămas nesoluţionat, însă autorităţile cred că este vorba tot despre un sacrificiu ritual.