Indonezia își mută capitala politică: Jakarta este unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, fiind amenințată frecvent de inundații

Indonezia își mută capitala politică: Jakarta este unul dintre cele mai aglomerate orașe din lume, fiind amenințată frecvent de inundații
foto: Pixabay

Indonezia va alege amplasamentul noii sale capitale politice până la finalul anului 2019, obiectivul fiind ca instituțiile guvernamentale din megalopolisul suprapopulat Jakarta să fie mutate până în 2024, a anunțat miercuri Bambang Brodjonegoro, ministrul planificării, transmite AFP preluată de Agerpres.

Decizia președintelui Joko Widodo, luată acum două săptămâni, a încheiat câteva decenii de discuții pe această temă. Capitala indoneziană, o conurbaţie cu 30 milioane de locuitori şi unul din oraşele cele mai aglomerate din lume, este frecvent ameninţată de inundaţii, iar cartiere întregi de-a lungul coastei nordice se scufundă sub nivelul mării.

‘Suntem pe cale să finalizăm studiile pentru a decide în acest an locul unde se va muta capitala, astfel încât lucrările de construcţie să poată începe într-un an sau doi. (…) Sperăm că în 2024 noua capitală va fi pregătită să primească noul centru al guvernului’, a adăugat el’, a explicat presei ministrul planificării.
În orice caz, orașul Jakarta, situat pe insula Java, cea mai populată a Indoneziei, va rămâne capitala economică a ţării.

Ultima oră
23:29 - Florin Cîţu a prezentat un grafic privind evoluţia cheltuielilor cu pensiile ca procent din PIB. Cel mai mare procent, în timpul guvernării liberale (FOTO)
23:27 - Adela Popescu, reproșuri la adresa lui Radu Vâlcan. Prezentatoarea de la Pro TV, deranjată de un simplu gest al vedetei de la Antena 1
23:23 - Căsătoriile virtuale sunt noul trend al pasionaților de metaverse. Un cuplu din India va oficializa prima căsnicie de acest fel din țara lor
23:11 - Marilen Pirtea: Trendul viitorului nu știu dacă ar fi revenirea la reglementarea pieței de energie. ANRE a dormit în toată această perioadă (VIDEO)
23:02 - Lucian Viziru a primit diagnosticul din partea medicilor. Ce s-a descoperit la RMN (VIDEO)
22:51 - Cadourile pentru profesori stârnesc discuții aprinse. Cum se apără un dascăl: „Noi dacă primim o atenţie e mită? Dar doctorii că primesc PENTRU ORICE bani în buzunar, cum se numeşte?” (FOTO)
22:51 - O scrisoare adresată unei adolescente a ajuns la destinație 50 de ani mai târziu. „Am crezut că cineva îmi face o glumă”
22:50 - UPDATE: Un bărbat a fost găsit mort pe carosabil, lângă Cernica. Victima ar fi un migrant care se ascundea sub un TIR
22:32 - Bogdan Aurescu: Nu văd nicio problemă ca Federația Rusă sau oricine altcineva să viziteze baza de la Deveselu, dar atunci și noi, Aliații, avem dreptul să cerem să vizităm, de exemplu, baze de rachete din Rusia
22:19 - Milionarul Sebastian Dobrincu reacționează după ce Mimi a vorbit despre despărțirea lor: Nu este o victimă