Indonezia: Peste 6.000 de persoane au fost evacuate din cauza intensificării activităţii vulcanului Sinabung. Alerta a fost ridicată la cel mai înalt nivel

Publicat: 03 06. 2015, 12:18
Foto: rt.com

Autoritățile indoneziene au ordonat evazuarea a peste 6.000 de persoane care locuiesc în apropiere de Sinabung, pe Insula Sumatra, din cauza intensificării activităţii vulcanice, informează agenția DPA.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Agenţiei pentru managementul dezastrelor, Sutopo Purwo Nugroho, alerta în zona vulcanului a fost ridicată la cel mai înalt nivel.

Cupola de lavă a vulcanului a crescut în volum, la peste trei milioane de metri cubi, ceea ce-l face „instabil”, a declarat Sutopo.

„Cupola riscă să se prăbuşească şi să urmeze erupţii şi emisii de cenuşă care poate ajunge până la şapte kilometri către sud-est”, a mai precizat acesta, adăugând că 2.053 de familii, în total 6.179 de persoane care locuiesc în opt cătune pe versantul de sud-est al vulcanului au primit ordine de evacuare.

„Prioritare (la evacuare) sunt cele 370 de familii care locuiesc pe o rază de trei kilometri”, a spus purtătorul de cuvânt al Agenţiei pentru managementul dezastrelor

Sinabung a erupt intermitent începând de la sfârşitul lui 2013. Şaisprezece persoane au fost ucise, iar alte câteva zeci de mii au fost strămutate temporar din cauza unei perioade de erupţie intense la începutul acestui an.