Întâlnirea de la Soci: Tricou cu Ziua Victoriei și coșuri cu roșii și cartofi pentru John Kerry de la ministrul rus de Externe

Publicat: 13 05. 2015, 16:47
Foto: publika.md

Întrevederea de la Soci a culminat cu un cadou pe care secretarul de stat american, John Kerry, l-a primit de la ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov. Acesta i-a dăruit lui Kerry un tricou cu Ziua Victoriei și coșuri cu roșii și cartofi.

La întâlnire, cei doi oficiali au vorbit despre relaţiile internaţionale şi bilaterale, dar pe pagina de Facebook, Lavrov a comunicat informații despre schimbul de cadouri dintre ei, scrie Mediafax.

Astfel, Kerry a primit un tricou cu simbolurile victoriei sovietice în faţa Germaniei naziste, din urmă cu 70 de ani, pe care Rusia a comemorat-o recent printr-o paradă militară de amploare.

Dar asta nu a fost tot, Lavrov dăruind și două coșuri cu roșii și cartofi despre care purtătoarea de cuvânt a ministrului a declarat că „au o legătură îndepărtată cu cei oferiţi (lui Lavrov) de colegul său american cu ceva timp în urmă”.

La rândul său, Kerry i-a oferit ministrului rus o colecţie de citate din presa rusă despre care a declarat că „nu reflectă adevăratul potenţial al relaţiilor ruso-americane”.

Ulterior, afirmația a fost dezmințită de secretarul de presă al ambasadei SUA la Moscova care a scris pe Twitter că John Kerry i-a oferit de fapt lui Lavrov o servietă.