Întâlnirea dintre Putin și Zelenski, din ce în ce mai aproape: „Există condiții suficiente pentru o întâlnire la nivel de șef de stat”

Întâlnirea dintre Putin și Zelenski, din ce în ce mai aproape: „Există condiții suficiente pentru o întâlnire la nivel de șef de stat”
Vladimir Putin (Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Mikhael Klimentyev/Kremlin Pool) și Volodimir Zelenski (Foto: Hepta.ro / Zuma Press / Ukraine Presidency/Ukraine Presi)

David Arakhamia, negociatorul sef al Kievului, a declarat că există „condiții suficiente” pentru o primă întâlnire între Volodimir Zelenski și Vladimir Putin, după negocierile din Turcia.

Marți la Istanbul, membrii delegației Ucrainei la negocierile de pace din Turcia au făcut afirmații despre chestiunile agreate de cele două părți. David Arahamiya susține că cele două părți au ajuns la un acord în timpul celor patru ore de discuții, dar deocamdată delegația Kievului nu va semna nimic.

Există „condiții suficiente” pentru o întâlnire între Putin și Zelenski

De la începutul invaziei în Ucraina, Zelenski și-a exprimat dorința unei întâlniri cu președintele rus pentru a pune capăt războiului. Într-o declarație recentă, acesta a spus că ar adresa tot ce gândește poporul ucrainean, încercând, în același timp, să înțeleagă tot ce nemulțumește Moscova.

Deși partea rusă a refuzat până acum o posibilă întâlnire, luni, Serghei Lavrov a susținut că întrevederea celor doi liberi poate avea loc odată cu apropierea de un acord pe diferite subiecte cheie.

„Rezultatele reuniunii de azi sunt suficiente pentru o întâlnire la nivel de șef de stat”, a declarat David Arakhamia.

„Voi încerca să trec prin tot ce deranjează și nemulțumește Rusia”

Într-un interviu acordat postului public Suspilne, Colodimir Zelenski a precizat că ar fi momentul oportun pentru a se întâlni cu președintele rus și că este singura cale pentru a opri războiul. Cu toate acestea, șeful de stat a adăugat că Ucraina nu va îndeplini ultimatumul Rusiei, lucru care se observă în orașele ocupate.

„Nu vor fi discursuri istorice. Voi discuta cu el toate problemele în detaliu, fără a lăsa loc riscurilor viitoare. Voi încerca să trec prin tot ce deranjează și nemulțumește Rusia și îi voi spune tot ce gândește poporul ucrainean. Detaliat”, a spus Zelenski, fiind întrebat despre o posibilă întâlnire cu Putin.

Deși este conștient că nu va găsi soluții pentru toate problemele adresate de Moscova, Zelenski spună că nu își dorește ca poporul său să intre în istorie ca „națiune care nu există”.

Dacă am ocazia și Rusia are dorința, vom trece prin toate întrebările. Le vom rezolva pe toate? Nu. Dar aceasta e șansa să oprim războiul. Este imposibil fără o soluție. Distrugându-ne, cu siguranță se distruge pe sine. Nu vreau să intrăm în istorie ca eroi și ca națiune care nu există. Nu vreau asta. Nu vreau un asemenea eroism pentru poporul ucrainean”, a mai declarat Zelenski.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:14 - Adolescentă din Mehedinți, bătută de două colege de liceu, după Balul Bobocilor. Motivul de la care a izbucnit conflictul
19:01 - Cibrian Dobre, despre mandatele de senator pierdute de POT în județul Sălaj: „Ar fi trebuit să obțină 40% din voturile exprimate de sălăjeni” (VIDEO)
18:57 - Marius Humelnicu (PSD), despre mandatele parlamentarilor POT, care ar putea fi invalidate: „Indiferent dacă suntem un partid mai vechi sau unul mai nou, trebuie să respectăm legea”
18:37 - Copil, în stare gravă la spital, după ce a suferit un atac cardio-respirator. Băiatul era în excursie, la un parc acvatic din Oradea
18:33 - Suma uriașă transferată de Bashar al-Assad în Rusia după căderea regimului / Ofițerii din serviciile secrete de la damasc fac dezvăluiri incendiare
18:21 - Ce se va întâmpla, de la 1 ianuarie, odată cu majorarea salariului minim. Casa de Pensii a făcut anunțul: „Începând cu aceeaşi dată …”
18:11 - Ministerul Apărării avertizează asupra unei campanii masive de manipulări și dezinformări care circulă în spațiul public
17:49 - AEP a trimis mai multe probe Parchetului General, care arată banii băgați în campania electorală a lui Călin Georgescu: „Atestă că nu a fost o campanie cu finanțare zero” (VIDEO)
17:44 - Daniel Breaz, despre dosarul care îl vizează pe Horațiu Potra: „Pe mine mă frapează faptul că Georgescu avea nevoie de această pază”
17:08 - Marian Vanghelie, trimis în judecată de procurorii DNA, în dosarul Economat. Fostul primar, acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Prejudiciul este de sute de milioane de lei