Întâlnirea oficială dintre Ilie Bolojan și Boris Pistorius, anulată în ultimul moment. Motivul pentru care ministrul Apărării din Germania nu mai vine în România
Întâlnirea oficială dintre Ilie Bolojan și Boris Pistorius, anulată. Vizita ministrului Apărării din Germania care trebuia să aibă loc marți, 9 decembrie, în România, a fost anulată cu puțin timp înainte, ca urmare a unor modificări apărute în agenda demnitarului german.
Întâlnirea oficială de la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu, judeţul Constanţa, unde urma să participe și premierul Ilie Bolojan, nu va mai avea loc în forma anunțată inițial.
Alături de oficialii români trebuia să fie prezent și secretarul de stat pentru politica de apărare, Sorin Dan Moldovan, însă planurile s-au schimbat în ultimul moment.
Vizita oficialului german fusese anunțată de cabinetul premierului Ilie Bolojan în urmă cu câteva zile, mai exact, pe 5 decembrie.
Întâlnirea oficială, anulată. Ce a comunicat Ministerul Apărării despre modificare
Într-un comunicat emis luni seară, MApN a explicat motivele care au dus la anularea vizitei lui Boris Pistorius:
„Ministerul Apărării Naționale informează că, urmare a modificărilor apărute în agenda părții germane, activitățile planificate mâine, 9 decembrie, la Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino” din Mihail Kogălniceanu se vor desfășura la nivel de secretari de stat. Programul stabilit inițial se va derula în continuare, cu adaptările necesare, astfel încât obiectivele ambelor părți să fie îndeplinite.”, a transmis MApN, conform Digi24.
Guvernul României a transmis o informare similară, menționând că acea conferința de presă comună programată nu se va mai desfășura.
România și Germania au o colaborare militară importantă în cadrul NATO și Uniunii Europene. Vizitele oficiale contribuie la consolidarea parteneriatului strategic și la coordonarea politicilor de apărare comune.
Cum afectează această situație Ministerul Apărării din România
Anularea vizitei ministrului german are loc într-un moment delicat pentru România, care are în prezent un ministru interimar la Apărare.
Ionuț Moșteanu a demisionat la finalul lunii noiembrie, după ce au apărut controverse legate de studiile sale. Premierul Ilie Bolojan l-a desemnat pe Radu Miruță, ministrul Economiei, să preia interimatul la Apărare. Președintele Nicușor Dan a semnat decretele aferente.