În timp ce poliţia din întreaga lume este pe urmele lui Romeo Ursu, cunoscut şi sub numele de Boenică, acesta face videochat din Iordania. Cel puţin asta susţin jurnaliştii de la Cancan, după ce unul dintre reporteri a reuşit să vorbească pe messenger cu interlopul. Deşi la început a fost reticent, Boenică a discutat mai multe ore cu jurnalistii.
Reporterul incognito de la ziarul Cancan s-a declarat o admiratoare a interlopului Romeo Ursu şi aşa a reuşit să intre în vorbă cu el. Reticent la început să îşi dezvăluie adevărata identitate, Boenică şi-a deschis în cele din urmă sufletul şi a recunoscut că este un VIP, dar unul negativ.
Ba chiar a pornit şi camera web pentru ca admiratoare secretă să îi poată vedea şi faţa.
În plus, după mai multe ore de discuţie, Boenică a dezvăluit şi ţara unde se află şi că nu se teme de poliţie.
„Eu, acum, sunt în Iordania. Mi se pare normal să fac mişto de poliţie, fiindcă nu au ce să-mi facă. Ei ştiu unde mă aflu, acum ceva timp chiar m-am trezit cu un ofiţer de la Interpol la poartă. A plecat aşa cum a venit. Mi-au arătat mandatul de arestare. Mi-am chemat avocatul şi, după 24 de ore, eram deja la mare, pe plajă cu ai mei. Asta pentru că, spre ghinionul lor şi spre fericirea mea, România nu are semnat vreun acord sau tratat de extrădare cu Iordania„, a spus interlopul.
Romeo Ursu, alias Boenică este căutat de autorităţile române din 2008. Boenică este cercetat penal pentru complicitate la înşelăciune în dosarul „Mandatarilor”, în care mai multe persoane sunt acuzate că au lăsat fără case mai mulţi bătrâni din sectorul 5.