Interpretul impostor de la ceremonia lui Mandela a fost în trecut acuzat de crimă, viol și răpire

Publicat: 13 12. 2013, 19:15

Bărbatul care a fost acuzat că a interpretat, în mod ”fals”, în limbajul semnelor, ceremonia în memoria lui Nelson Mandela, a fost întrecut acuzat de crimă, viol și răpire, scrie Daily Mail.

Thansanqa Jantijie, care s-a aflat la doar câțiva metri distanță de președintele american în timpul discursului susținut marți la Johannesburg, a fost acuzat de viol în 1994, pentru furt în 1995, de intrare prin efracție într-o proprietate în 1997, de stricăciuni în 1998, cât și de crimă, tentativă de crimă și răpire în 2003, potrivit website-ului sud-african eNCA.

În ceea ce privește acuzația de crimă, nu se știe dacă s-a ajuns la un verdict deoarece dosarul din instanță era gol la momentul la care jurnaliștii i-au investigat trecutul impostorului.

De asemenea, se scrie că multe dintre aceste acuzații au fost retrase după ce s-a dovedit că bărbatul suferă de schizofrenie.