Investigația continuă: S-a găsit a doua cutie a avionului EgyptAir
La o zi după ce comisia egipteană de anchetă a informat opinia publică cu privire la găsirea primei cutii negre, investigatorii au comunicat căau găsit și ce-a de-a doua cutie negră care a aparținut avionului EgyptAir.
A doua cutie neagră"a fost pescuită în mai multe bucăți", echipele care s-au ocupat de această operațiune au reușit recuperarea părții celei mai importante, aceasta conținând memoria aparatului, noteazăagerpres.ro
"Înregistratorul de voce a fost găsit în bucăți, însă investigatorii au reușit să salveze partea ce conține unitatea de memorie, care este considerată cea mai importantă a dispozitivului de înregistrare", se arată în comunicatul dat de investigatori.
Transportată inițial în Alexandria, aceasta va fi transferată la Cairo, unde investigatorii egipteni vor analiza elementele găsite. Aceștia vor fi ajutați de experții francezi ai Biroului de anchete și analize (BEA) și ai constructorului Airbus.
În data de 16 iunie, echipa egipteană a găsit prima cutie neagră a avionului căzut în Marea Mediterană. (detalii AICI)
Avionul A320 a dispărut brusc de pe radare în data de19 mai. La bordul avionului erau prezente66 de persoane. Cauzeleprăbușirii avionului sunt încă necunoscute.