Reacţia Iranului după ce Trump a denunţat acordul nuclear: Vom rămâne parte a înțelegerii în ciuda retragerii americanilor

Publicat: 08 05. 2018, 23:11

Iranul va rămâne parte a acordului nuclear multilateral în ciuda decizie preşedintelui Donald Trump de a retrage Statele Unite din acordul semnat în 2015 cu rolul de a prevenit Iranul să obţine arme nucleare.

Decizia a fost anunţată la scurt timp după anunţul lui Trump de către preşedintele de la Teheran, Hassan Rouhani.

„Dacă atingem obiectivele acordului în cooperare cu ceilalţi membri ai înţelegerii, va rămâne în vigoare. Prin ieşirea din acest acord, American, oficial, a compromis respectul său pentru un tratat internaţional”, a afirmat Rouhani, conform Reuters.

Preşedintele iranian a anunţat că şi-a mandat ministrul de Externe să discute cu cele trei ţări europene parte a acordului, cât şi cu Rusia şi China, în următoarele săptămâni, pentru a stabili cum se poate profita de acord în cooperare cu celelate ţări pentru ca aceasta să rămână în vigoare.

Rouhani a adăugat că Iranul era pregătit să îşi reia activităţile nucleare după consultări cu puterile mondiale ce sunt parte a acordului.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunţat, marţi, că retrage Statele Unite din acordul nuclear încheiat în 2015 cu Iran și, în plus, SUA vor repune în vigoare sancțiunile economice împotriva Iranului. (Detalii AICI)