Iranul face noi ameninţări cu privire la acordul nuclear. Ce reproșează Teheranul comunității internaționale

Publicat: 03 08. 2019, 15:58
Foto: Președintele Iranului, Hassan Rouhani (sursă:hepta.ro)

Iranul va face un nou pas în a-şi diminua conformarea cu prevederile acordului nuclear, a precizat ministrul de Externe iranian, Mohammad Javad Zarif, citat de Reuters.

„Al treilea pas în reducerea angajamentelor față de acordul nuclear vor fi implementate în situaţia actuală. Am mai pus că dacă nu va fi implementat complet de către ceilalţi, atunci şi noi îl vom implementa în aceeaşi formă incompletă”, a declarat Mohammad Javad Zarif.

Declaraţiile diplomaţiei iraniene vin la aproximativ o lună după ce a ameninţat că va fi reluată îmbogăţirea uraniului peste limitele impuse de acordul nuclear din 2015. Avertismentul de la acea dată fiind transmis ţărilor europene care au semnat acordul nuclear.

Anterior, pe 17 iunie, Teheranul anunţase că va abandona acordul nuclear dacă în termen de maximum 10 zile Uniunea Europeană nu găsește o modalitate de a evita sancţiunile economice ale Statelor Unite.

Foto: Liderul Suprem al Iranului, Ali Khamenei (sursă foto: Twitter / Ali Khamenei)

Legătura dintre acordul nuclear şi sancţiunile economice impuse asupra Iranului de către Statele Unite

În fapt, acordul nuclear (sub denmirea oficială de „Planul De Acţiune Comun şi Comprehensiv”) oricum nu mai are cum să funcţioneze din cauza abandonării unilaterale a lui de către preşedintele american Donald Trump. Ori, fără participarea Statelor Unite – singura superputere globală şi una dintre cele mai mari puteri nucleare –, el nu mai are cum să funcţioneze.

Mai ales că denunţarea acordului nuclear a venit la pachet cu reimpunerea de sancţiuni economice asupra Iranului, sancţiuni pe care partea europeană nu le poate contracara eficient, indiferent câte ameninţări transmite Teheranul.

De altfel, în luna iulie, un diplomat european a și precizat că: „Dacă ar avea cărţi (Londra, Pariş şi Berlin – n.r.), cred că le-ar fi folosit până acum”.

Statele Unite nu poate forţa Uniunea Europeană să renunţe la acordul nuclear, dar o poate totuşi forţa să izoleze economic Iranul.

Din acest motiv a anunţat Donald Trump, în 2018, impunerea de sancţiuni economice asupra oricărei companii care nu respectă pachetul de sancţiuni reimpuse Iranului. Altfel spus, a avertizat statele-membre Uniunii Europene că dacă vor continua să facă comerţ cu Iranul, atunci şi lor li se vor impune sancţiuni.

Într-o primă fază, Washington-ul a conceput o listă de țări exceptate de la această regulă, însă între timp acea listă nu a mai fost reînnoită.

În replică, statele Uniunii Europene au încercat să creeze propriul lor mecanism financiar (denumit „Instex”), cu ajutorul căruia să-şi păstreze relaţiile economice cu Iranul (şi implicit şi acordul nuclear).

Însă acest mecanism nu funcţionează.

Foto: Liderul Suprem al Iranului, Ali Khamenei (sursă foto: Twitter / Ali Khamenei)

Care este, de fapt, miza reală din spatele tensiunilor americano-iraniene

Adevărata miză a conflictului de interese dintre Statele Unite şi Iranul este, însă, ceva mai complexă şi trece dincolo de petrolierele distruse lunile trecute, de navele sechetrate in Gibraltar și Iransau de drona americană doborâtă de Iran.

În schimb, are legătură cu mai vechile planuri ale Iranului de a-şi creea o sferă de influenţă care să se întindă de la Golful Persic până la Marea Mediterană. Aici s-ar încadra şi implicarea directă (prin intermediul Brigăzii iraniene Quds) şi indirectă (prin intermediul Hezbollah) în Războiul Civil din Şiria sau în scoaterea Statului Islamic din Irak – un stat asupra căruia are o influenţă considerabilă.

Tensiunile dintre SUA şi Iran mai au legătură şi cu ambițiile nucleare ale Iranului, de asemenea, un mai vechi proiect al Teheranului, ce datează încă de pe vremea şahului. Însă aceasta este o problemă secundară celei mai-sus menţionate, dat fiind faptul că dezvoltarea de arme nucleare (şi mai ales de rachete nucleare) este un proces de lungă durată şi extrem de costisitor.

Tuturor acestora se suprapun şi rivalităţile regionale dintre Iran şi Arabia Saudită (aliat al SUA) sau dintre Iran şi Israel (alt aliat al SUA).