Islamistul împușcat la Paris săptămâna trecută avea interdicție de a intra în România timp de cinci ani: În anul 2011 ceruse azil în țară, dar cererea i-a fost respinsă
Informaţii şocante despre islamistul împuşcat mortal săptămâna trecută la Paris. Tunisianul a locuit şase luni în România şi chiar a cerut azil politic în ţara noastră, dar acesta i-a fost refuzat.
Iar presa franceză scrie că, anul trecut, bărbatul a traversat mai multe state europene, înainte de a ajunge în Franta, pe 24 decembrie.
Teroristul Tarek Belgacem, împuşcat pe 7 ianuarie la Paris, a avut legături puternice cu România. Tunisianul a cerut azil în ţara noastră în 2011 şi chiar a petrecut şase luni în România, sub pază, după care cererea de azil i-a fost respinsă. Apoi, Curtea de Apel Bucureşti a decis expulzarea acestuia şi interdicţia de a intra în România timp de cinci ani.
Belgacem, care şi-a activat cartela SIM germană în septembrie, a ajuns în Franţa pe 24 decembrie. Pe lângă Germania, el a trecut prin Elveţia, Luxemburg şi România, ţări în care s-a făcut remarcat în ultimii ani pentru furturi mărunte şi infracţiuni la legislaţia privind străinii, sub diferite identităţi, potrivit unei surse apropiate anchetei, citată de Journal du Dimanche. Poliţia germană a anunţat deja că bărbatul a locuit într-un centru pentru solicitanţi de azil din Germania, dar deocamdată nu se ştie dacă acesta figurează printre sutele de mii de imigranţi care au sosit în ţară în 2015.
Belgacem locuia în căminul situat la Recklinghausen. După atacul tunisianului, poliţia a făcut verificări în acest loc, dar nu au găsit dovezi că bărbatul plănuia alte atentate. Tarek Belgacem a încercat să intre, având asupra lui un cuţit de măcelarie şi un fals dispozitiv exploziv, în comisariatul de poliţie din Goutte d’Or, un cartier popular din Paris.
Bărbatul nu a răspuns la ordinele de a se opri ale poliţiştilor, iar aceştia au deschis atunci focul. O revendicare jihadistă, inclusiv un jurământ de credinţă faţă de organizaţia teroristă Statul Islamic, a fost gasita asupra sa. Atacul tunisianului a venit după exact un an de la atentatele de la redacţia Charlie Hebdo.