Isteria antiimigraționistă cuprinde Europa: O româncă, agresată la Paris de un francez care credea că este o refugiată de origine arabă
Isteria creată în toată Europa din cauza imigranților ia amploare. Dacă ai o înfățișare aparte, cu trăsături care ar putea să te ducă cu gândul la Orientul Mijlociu, riști să fi apostrofat pe stradă. A pățit-o o româncă, în Franța.
Femeia a fost confundată cu o imigrantă de origine arabă, probabil şi din cauza nuanţei pielii, dar şi a faptului că purta o basma înfăşurată pe cap. Un francez în vârstă a bruscat-o, invocând problemele create de valul imigraţionist cu care se confruntă Europa, scrie mariustuca.ro.
Incidentul a avut loc la Paris, într-o stație de autobuz. Românca se afla insoțită de soțul ei și cei doi copii.
Imediat la faţa locului au sosit trei maşini de poliţie, intergogându-i pe cei implicați în altercație.
Francezul a scăpat fără sancţiune, iar însoţitorul femeii a transmis un recital de înjurături la adresa francezilor, în limba română, fără urmări punitive.