Iuri Şcigol, responsabil de securitatea cibernetică a Ucrainei și adjunctul său, Viktor Jora, simbolul apărării de hackerii ruși, au fost demiși. Au deturnat 1,5 milioane de euro

Publicat: 21 11. 2023, 09:32
Actualizat: 21 11. 2023, 09:32

Autorităţile ucrainene au anunțat destituirea unui oficial de stat de rang înalt însărcinat cu securitatea, Iuri Şcigol, suspectat de deturnarea a peste 1,5 milioane de euro. El ar fi cumpărarat programe informatice la suprapreţ, relatează AFP.

Iuri Șcigol făcea parte dintr-o grupare infracțională

Iuri Şcigol conducea de trei ani Serviciul de Stat al Comunicaţiilor Speciale (SSSCIP), însărcinat cu apărarea cibernetică a structurilor guvernamentale. Adjunctul său, Viktor Jora, a fost de asemenea destituit din funcţie.

Parchetul specializat în dosare de corupţie (SAP) şi Biroul Naţional de Anchetă (NABU) au anunţat că Şcigol este suspectat de faptul că a deturnat în 2021 şi 2022 suma de 62 de milioane grivne (peste 1,5 milioane de euro) la cumpărarea unor programe informatice de la o firmă străină, la suprapreţ.

Aceste fonduri au fost transferate în străinătate pentru a fi ”legalizate şi distribuite între membrii” unei grupări infracţionale din care Iuri Şcigol făcea parte, arată un comunicat postat pe Telegram.

Viktor Jora, simbolul apărării Ucrainei împotriva atacurilor hackerilor din Rusia

Viktor Jora, adjunctul lui Șcigol, era cunoscut la nivel internațional ca simbol al apărării Ucrainei împotriva atacurilor hackerilor din Rusia. A reprezentat Ucraina la conferințe importante de la Washington și capitalele europene.

„Ucraina este în prezent „cu zece clase peste” alte țări, când vine vorba de apărare. Victor Jora conduce această apărare”, a declarat John Hultquist de la firma de securitate cibernetică Mandiant, prezentându-l pe expertul ucrainean la conferința sa Cyberwarcon din SUA în această lună.

În septembrie, Jora le-a spus reporterilor că hackerii ruși au fost deosebit de interesați să fure date de la agențiile implicate în investigațiile asupra crimelor de război rusești din Ucraina în ultimele luni.

Ucraina este zguduită de scandaluri de corupție, iar recent șase asistenți ai ministrului apărării au fost concediați.
Reformele administrației de stat și combaterea corupției sunt o condiție cheie pentru obținerea aderării la Uniunea Europeană și NATO.