Japonia redeschide laboratorul dedicat studierii celor mai periculoși viruși
În Japonia un laborator va efectua analize asupra celor mai periculoși viruși din lume, la peste 30 de ani de la deschiderea lui în acest scop, informează France Presse, potrivit Agerpres.
Laboratorul este situat în prefecutura Tokyo, într-o zonă rezidențială foarte populată. În 1981, acesta a fost închis pentru că oamenii se temeau de expunerea la virușii extrem de patogeni. Urmare a acestei opoziții, oamenii de știință care lucrau acolo nu au mai avut voie să cerceteze decât viruși mai puțin periculoși, precum Mers sau o bacterie responsabilă de tuberculoză.
Laboratorul a fost readus, însă, la rangul său inițial, printr-un acord semnat de Ministrul Sănătății și primarul din Musashimurayama, una dintre municipalitățile prefecturii Tokyo.
Astfel, Japonia se dotează cu primul laborator de înaltă securitate biologică dedicat studierii agenților patogeni din clasa 4, precum Ebola sau febra Lassa și se aliniază altor state din G7. În acest moment, există 40 de astfel de structuri în întreaga lume.