Japonia: Vulcanul Aso a intrat în erupție

Publicat: 26 11. 2014, 10:48
Foto: oregonstate.edu

Muntele Aso din sud-vestul Japoniei a intrat în erupție au anunţat autorităţile care au făcut apel, miercuri, la prudenţă în faţa unei activităţi care s-ar putea intensifica, relatează AFP.

Situat în prefectura Kumamoto, pe insula Kyushu, vulcanul a reînceput marţi să arunce cenuşă, fiind confirmate depuneri „până la 30 de kilometri est de crater”, a explicat departamentul din Fukuoka al agenţiei naţionale de meteorologie.

„Exploziile se pot repete în zilele următoare”, a avertizat acesta.

Mişcările seismice s-au amplificat marţi în jurul orei 07.00 (24.00 ora României) şi încă erau semnificative la începutul serii, apoi miercuri dimineaţă, dar nu există indicii majore care să sugereze o erupţie importantă, a precizat centrul vulcanic al agenţiei de meteorologie.

Cenuşa era expulzată până la 500 de metri înălţime marţi şi, punctual, la o altitudine dublă miercuri dimineaţa, în jurul orei 09.00 (02.00 ora României).

Scara de avertizare pentru activitatea vulcanică are trepte de la 1 la 5, ultimul nivel necesitând evacuarea populaţiei din împrejurimi.

„Activitatea acestui vulcan trebuie urmărită cu atenţie”, a declarat pentru postul de televiziune public NHK Toshitsugu Fujii, un expert care prezidează comisia de predicţie a activităţii vulcanice.