Jaycee Chan, fiul actorului Jackie Chan, a fost eliberat din închisoare

Publicat: 13 02. 2015, 17:40
Foto: nbcnews.com

Jaycee Chan, fiul actorului Jackie Chan, a fost eliberat din penitenciar vineri, după executarea unei pedepse de şase luni de închisoare pentru consum şi deţinere de droguri.

El a fost implicat în campania dură antinarcotice a autorităţilor, iar justiția a luat calcul faptul că a fost arestat preventiv în luna august, potrivit AFP.

Jaycee Chan, de 32 de ani, actor şi cântăreţ, a fost acuzat oficial în luna decembrie de „adăpostire de persoane pentru cosum de droguri”, după ce testele efectuate asupra lui au ieşit pozitive pentru consum de marijuana.

Poliția a mai anunțat atunci că a găsit 100 de grame din acest drog la domiciliul său.

Chan risca o pedeapsă de maximum trei ani de închisoare.

Presa a relatat că Jackie Chan s-a simţit ruşinat de faptul că fiul său a consumat droguri şi speră că Jaycee va vorbi într-o bună zi despre pericolele la care se expun consumatorii de narcotice.