Jérôme Cahuzac, fostul ministru francez al Bugetului, demisionează din Adunarea Națională: Consideră că a comis o greșeală morală impardonabilă
Fostul ministru francez al Bugetului, Jérôme Cahuzac, și-a anunțat, marți, demisia din Adunarea Națională, după ce a mințit în legătură cu deținerea unui cont secret în străinătate, relatează AFP.
Fostul ministru consideră că a comis o ”greșeală morală impardonabilă” și de aceea nu crede că va reveni pe scena politică.
Cahuzac a declarat că a fost nevoit să își schimbe domiciliul odată la două zile și a dormit și în mașină pentru a scăpa de paparazzi.
Acesta a spus că, în pofida existenței unui cont în străinătate, nu a putut să refuze postul propus de președintele Hollande în Guvern.
”În acea zi, în acel moment, ar fi trebuit să am tăria sufletească să refuz. Am comis o greșeală acceptând acel post. Fiți convinși că astăzi plătesc prețul”, a declarat Cahuzac.
Jérôme Cahuzac a reafirmat că fondurile din contul din Singapore provin dintr-o activitate ”legală, pentru companii de sănătate și laboratoare farmaceutice”, pe care a avut-o între 1991, după plecarea din Ministerul Sănătății și 1997, până la alegerea sa ca deputat.
Fostul ministru este acuzat de spălare de bani proveniți din fraudă fiscală. (Detalii AICI)