Klaus Iohannis cere Rusiei „o investigație transparentă și cuprinzătoare” cu privire la moartea lui Aleksei Navalnîi

Publicat: 16 02. 2024, 17:59
Actualizat: 21 02. 2024, 16:19
Președintele Klaus Iohannis. Sursa foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a îndemnat Federația Rusă „să efectueze o investigație transparentă și cuprinzătoare” cu privire la moartea opozantului rus Aleksei Navalnîi.

Mesajul lui Klaus Iohannis după moartea lui Aleksei Navalnîi

Președintele României s-a arătat „profund întristat” de moartea lui Navalnîi.

„Profund întristat de vestea că Aleksei Navalnîi a murit. Gândurile noastre de compasiune se îndreaptă către familia şi prietenii săi. Astăzi, comunitatea internaţională a pierdut un luptător curajos pentru libertate şi drepturi. Îndemnăm Rusia să efectueze o investigație transparentă şi cuprinzătoare”, a declarat Klaus Iohannis, joi, într-o postare în limba engleză pe platforma X.

Aleksei Navalnîi a murit într-o închisoare din Rusia, în regiunea arctică, la vârsta de 47 de ani. Cel mai cunoscut disident rus primise o pedeapsă de 19 ani de detenție.