Klaus Iohannis se întâlnește joi cu premierul britanic David Cameron
Preşedintele Klaus Iohannis va avea, în cursul zilei de joi, o întâlnire cu premierul britanic David Cameron, informează Express&Star.
Întrevederea dintre cei doi are loc în cadrul demersurilor pe care premierul britanic le-a demarat în vederea obţinerii de sprijin pentru renegocierea termenilor apartenenţei Marii Britanii la Uniunea Europeană.
În marja summitului UE-CELAC, care are loc la Bruxelles, David Cameron s-a întâlnit, miercuri, cu preşedintele cipriot, Nicos Anastasiades, urmând ca joi să aibă întrevederi cu preşedintele român, Klaus Iohannis, cu preşedintele finlandez, Juha Sipilä, cu premierul belgian, Charles Michel, şi cu premierul spaniol, Mariano Rajoy, notează publicaţia citată.
David Cameron a promis un referendum privind apartenenţa la UE până la sfârşitul lui 2017.