Klaus Iohannis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, discuții despre aderarea României la Spațiul Schengen, criza Rusia – Ucraina și securitatea energetică

Klaus Iohannis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, discuții despre aderarea României la Spațiul Schengen, criza Rusia - Ucraina și securitatea energetică
Președintele Klaus Iohannis și Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, au discutat despre criza ucraineană și intrarea României în Schengen. Foto: presidency.ro

Președintele Klaus Iohannis a avut, vineri, o întrevedere cu Roberta Metsola, președinta Parlamentului European, în marja Summitului UE – Uniunea Africană de la Bruxelles. Cei doi au vorbit despre evoluțiile de securitate din Vecinătatea Estică a UE, sprijinul pentru parcursul european al Republicii Moldova, securitatea energetică, despre pachetul de măsuri privind combaterea schimbărilor climatice și extinderea spațiului Schengen.

Klaus Iohannis și Roberta Metsola, despre aderarea României la Spațiul Schengen

„Președintele Klaus Iohannis a reiterat interesul major al României de a adera la Spațiul Schengen, exprimând apreciere pentru poziția cunoscută a Parlamentului European în favoarea aderării țării noastre”, a transmis Administrația Prezidențială.

La rândul ei, Roberta Metsola „a exprimat deschiderea pentru o colaborare activă cu țara noastră pe dosarele de interes comun și, totodată, a reafirmat susținerea sa și a Parlamentului European pentru aderarea României la Schengen”.

Ce a vorbit Iohannis cu Metsola despre criza ucraineană

Și de data aceasta, pe tema crizei Rusia – Ucraina, Iohannis a pus accent pe unitate și solidaritate în cadrul UE, dar și pe o mai strânsă colaborare cu partenerii transatlantici. Șeful statului a pledat pentru o abordare comună a Uniunii, care să includă „măsuri ferme și credibile în vederea detensionării situației de la granița estică a Ucrainei, inclusiv sancțiuni”.

De asemenea, Iohannis a subliniat că UE trebuie să ajute inclusiv financiar Guvernul de la Chișinău, pentru a continua procesul de reforme în parcursul său european.

Iohannis, discuție cu Metsola despre combaterea schimbărilor climatice

În ceea ce privește măsurile pentru combaterea schimbărilor climatice, Iohannis a pledat pentru „soluții flexibile, echilibrate și adaptate la circumstanțele naționale, care să permită continuarea eforturilor de dezvoltare”.

Astfel, șeful statului a evocat rolul important al energiei nucleare și al resurselor de gaze naturale în cadrul procesului de tranziție către o economie neutră din punct de vedere climatic.

Urmăriți B1TV.ro și pe