Kremlinul susține că o întâlnire între șeful serviciului rusesc de informații externe (SVR), Serghei Narîșkin, și directorul Agenției Centrale de Informații (CIA) a SUA, William Burns, ar avea „sens”, potrivit The Guardian.
Cei doi oficiali s-au întâlnit la Ankara în luna noiembrie, când, potrivit părții americane, directorul CIA l-a avertizat pe Narîșkin cu privire la consecințele unei eventuale utilizăria armamentului nuclear și adus în discuție chestiunea prizonierilor americani din Rusia.
Directorul spionajului rusesc a declarat pentru agenția rusă de presă TASS că este „posibilă” o nouă reuniune.
La rândul său, într-un dialog cu reporterii, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus: „Nu poate fi exclusă și, desigur, acest tip de dialog are sens (…). Nu cunosc datele exacte”.
Burns, vorbitor de limba rusă, a fost trimis la Moscova în ultima parte a anului 2021 pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la acumularea de trupe rusești din jurul Ucrainei, potrivit Reuters.
Acțiunile Rusiei în Ucraina au declanșat cea mai mare criză în relațiile Moscovei cu Occidentul după Războiul Rece, iar cea mai mare parte a dialogului cu Washingtonul a fost suspendată.
Vladimir Putin a transmis semnale că nu va da înapoi, desfășurând rachete hipersonice în Atlantic și numind un nou general la comanda războiului din Ucraina.
Președintele Rusiei descrie războiul din Ucraina ca pe o bătălie existențială cu Occidentul și susține că țara sa se va apăra cu toate mijloacele disponibile.
În schimb, SUA și aliații săi spun că Rusia a lansat o acaparare imperialistă de teritorii, iar Ucraina a promis că va lupta până când va îndepărta și ultimul soldat rus de pe teritoriul său.
Într-o dezvăluire rară, șeful SVR a spus că Rusia și China au o cooperare extinsă.
„Avem un volum mare de interacțiuni”, a declarat Serghei Narîșkin, care susține că între Beijing și Moscova există inclusiv un schimb mare de informații.
China nu a condamnat explicit războiul din Ucraina, însă conflictul armat a reliefat traiectoriile diferite ale Beijingului și Moscovei – una dintre ele, o superputere în creștere despre a cărei economie se anticipează că o va depăși pe cea americană în termen de un deceniu; cealaltă, cândva lider în ierarhia comunistă globală, astăzi o fostă superputere care se chinuie să poarte un război epuizant.