"Lanțurile să fie rupte, Sfânta Sofia să se deschidă". Mii de credincioși musulmani au cerut redeschiderea „moscheii”
Presa turcă a anunțat că mii de credincioși musulmani au cerut sâmbătă să se redeschidă bazilica Sfânta Sofia.
Aceasta a devenit muzeu după ce a fost biserică, ulterior devenind moschee.
Credincioșii musulmani au scandat sloganuri prin care cereau reamenajarea Sfintei Sofia în moschee.
Înainte de acest lucru, în fața monumentului s-a ținut o rugăciune de către un imam care a venit de la Mecca.
"Lanțurile să fie rupte, Sfânta Sofia să se deschidă", au scandat miile de persoane adunate pe esplanada din fața muzeului, a relatat agentia de presă Dogan.
"În numele a sute de mii dintre frații noștri, cerem să ne putem ruga în interiorul moscheii Sfânta Sofia", a declarat Salih Turhan, citat de agenția Dogan, președintele Asociației tinerilor din Anatolia.