Localurile din Republica Moldova au fost verificate minuțios de autorități. Acestea au o insuficiență a căilor de evacuare în caz de incendiu
Serviciul pentru Protecție Civilă și Situații Excepționale din Republica Moldova a tras primele concluzii în urma verificărilor minuțioase făcute la cluburile din toată țara. Mai multe localuri moldovenești au o insuficiență a căilor de evacuare și duc lipsa sistemelor de semnalizare, a mijloacelor primare de intervenție și a planurilor de evacuare în caz de incendiu. Controalele vin ca urmare a tragediei produse în Clubul Colectiv din București, unde au murit 32 de oameni, iar peste 130 au fost răniți.
”Peste 360 de obiective vor fi verificate pe parcursul a două săptămâni. Responsabilii din cadrul obiectivelor care nu au respectat regulile de apărare împotriva incendiilor riscă sancțiuni administrative, iar cei care au încălcat flagrant legislația în vigoare riscă să le fie inițiată procedura de suspendare a activității. Deja a fost inițiată această procedură pentru mai multe localuri”, a spus Liliana Pușcașu, purtătorul de cuvânt al Serviciului pentru Protecție Civilă și Situații Excepționale.
Gheorghe Brega, premierul interimar al Republicii Moldova, a dispus, luni, efectuarea de verificări în toate cluburile, barurile și discotecile din Basarabia pentru a vedea dacă acestea dispun de planuri de măsuri antiincendiu și dacă acestea sunt respectate, potrivit Agerpres.