Locuitorii din Kiribati sunt primii pământeni care au intrat în 2016: Peste o sută de mii de oameni şi-au spus "La mulţi ani!"

Publicat: 31 12. 2015, 12:09

Noul an a venit deja în Kiribati. Locuitorii acestui arhipelag din Oceania sărbătoresc la ora 12, ora României, intrarea în 2016. 

O sută de mii de oameni şi-au spus „La mulţi ani”. 

Kiribati se află la jumătatea distanţei dintre Hawaii şi Australia.

Cele 32 de insuliţe ale arhipelagului sunt situate chiar pe meridian şi, de aceea, au fost luate ca punct de referinţă pentru calcularea fusului orar. 

În Kiribati, petrecerile de Anul Nou nu se încheie odată cu venirea dimineţii. Zilele de 1 şi 2 Ianuarie sunt sărbători legale.

La ora 13 a României, și locuitorii din Noua Zeelandă vor intra în 2016.