Lupte grele pe aeroportul din Donețk între armata ucraineană și insurgenții ruși. Kievul anunță că nu s-a retras
Ministerul Apărării din Ucraina a negat informațiile privind pierderea de catre armata ucraineană a aeroportului din Donețk.
Joi dimineață, un purtător de cuvânt militar a declarat că trupele armate ucrainene au abandonat noul terminal al aeroportului, locul unde de mai bine de 240 de zile se duc lupte cu intense cu insurgenții ruși.
„În prezent se dau lupte înverșunate. Unele dintre clădiri și o parte din teritoriul aeroportului Donetk este sub controlul trupelor ucrainene”, a declarat Ministerul Apărării, citat de Unian.
„În acest moment au loc lupte în incinta aeroportului. Unele dintre clădiri continuă să fie aparate de soldații noștri”, a declarat și Vladislav Seleznev, secretarul de presă al Statului Major General al Forțelor Armate ale Ucrainei.
El a mai spus că, din cauza bombardamentelor constante asupra pozițiilor „cyborgilor” ucraineni de pe aeroport, a fost distrus aproape complet noul terminal.
„Din aceasta cauză, zona este total expusă tirurilor inamice. Noaptea trecută am decis să ne retragem de pe teritoriul terminalului şi am ocupat pozitii noi”, – a spus Seleznev.
Purtătorul de cuvânt a mai indicat că 10 soldaţi ucraineni au fost ucişi în ultimele 24 de ore în luptele cu rebelii.
Lupta pentru apărarea aeroportului a început pe 26 mai 2014. Pierderile umane și materiale din cele 242 de zile sunt uriașe.
Oficialii americani sunt sceptici că Rusia încearcă să-și respecte angajamentul de a ajuta la destinderea conflictului din Estul Ucrainei.
Ambasadorul SUA la ONU, Samantha Power, a scris miercuri seară pe Twitter că „e momentul să luăm vălul de pe planul de pace al lui Putin și să-i spunem pe nume: un plan al Rusiei de ocupație”.