”Mă întorc în Siria!” Un refugiat se simte umilit și vrea să revină acasă pentru că, în ciuda fricii, se simte mai om în Siria decât în Germania

Mustafa, un refugiat sirian, a decis să se întoarcă înapoi în Siria, nu pentru că războiul s-ar fi sfârșit, ci pentru că se simte umilit în Germania, scrie Huffington Post. El este un inginer de 24 de ani, fluent în engleză, arabă și, mai nou, germană. A ajuns în Germania în lunia iunie, după o călătorie de opt săptămâni în care a mers pe jos, a înotat, a mers cu barca și cu mașina.

”Cel puțin o dată pe zi eram convins că o să mor. Nu am fost nevoiți să supraviețuim doar bandiților care erau gata să ne omoare pentru banii, ceasurile și bijuteriile pe care le aveam sau nu în bagaje, ci și ucigașilor profesioniști, care i-au înecat pe mulți din cei care erau în aceeași barca în care eram și eu”, a povestit el.

După toată această aventură, însă, Mustafa a hotărât să-și retragă cererea de azil pentru că, în ciuda discursurile pe care le rostește mai ales cancelarul Angela Merkel și în ciuda mesajelor de ”Bun venit!”, realitatea arată că germanii pur și simplu nu îi vor pe refugiați în țara lor.

”Germanii sunt minunați, Germania ca țară e foarte dură cu noi”, a zis Mustafa. El a mai spus că declarația lui Merkel este ipocrită. ”Germania nu ne vrea aici. Birocrația și birocrații din Germania fac tot ce pot să ne transmită că nu suntem doriți aici. Trebuie doar să vizitezi LaGeSo (Biroul pentru Sănătate și Ajutor Social – n.r.) o dată ca să vezi cât de primitoare este, de fapt, Germania”, a susținut sirianul.

Zilnic, la acest Birou vin mii de refugiați. Sute sunt copii sub cinci ani, femei însărcinate și bătrâni, toți sperând să prindă unul din cele 50 de bilete care se dau în fiecare zi. După 16 ore de așteptat, celor rămași li se spune să vină a doua zi și li se dă un permis de o zi pentru a putea intra într-unul din adăposturi, ceea ce îi duce la o altă coadă, pentru a intra în adăpost. Cei mai mulți dintre ei reușesc să ajungă în adăpost după 3 dimineața. Practic dorm câteva ore, apoi o iau de la capăt.

„Cea mai frustrantă parte este corupția din interiorul LeGeSo. Mulți refugiați primesc bilet nu pentru că au stat la coadă, ci pentru că au o înțelegere cu traducătorul care lucrează în clădire”, mai povestește Mustafa. Au existat multe plângeri pe această temă, dar niciuna nu a fost luată în seamă, așa cum au fost ignorate și rapoartele despre violențe împotriva refugiaților.

”Nu am riscat atât de mult pentru această călătorie ca să fiu tratat așa. Am stat ca niște vite într-o remorcă de camion numai pentru a avea din nou șansa să mă simt om. Nu am nevoie de banii și adapostul Germaniei, vreau doar să-mi fie recunoscută condiția de om. Sunt o persoană care trăiește și respiră, nu un număr sau o statistică. Mă duc acasă nu pentru că Siria e mai sigură decât am lasat-o, ci pentru că în ciuda fricii, m-am simțit mai om acolo decât mă simt aici. E posibil să nu mai trăiesc mult dupa ce mă întorc, dar măcar o să mă simt om pentru tot restul vieții. Îmi doresc doar ca Germania să înceapă să-i trateze pe cei ce vor rămâne măcar la fel de bine cum își tratează câinii. Ar fi un mare pas înainte”, a mai susținut refugiatul.