MAE: 22 de cetăţeni români şi 4 membri de familie ai acestora au cerut asistenţă pentru evacuarea din Sudan / Nivelul de alertă a fost ridicat la 8 din 9 – Manifestaţi atenţie deosebită
Ministerul de Externe a anunțat că 22 de cetăţeni români şi 4 membri de familie ai acestora, cetăţeni sudanezi, au cerut până acum asistenţă pentru evacuarea din Sudan. Ambasada României în această țară a fost închisă în 2021, dar asistența consulară e acordată în continuare prin Ambasada noastră în Etiopia. Din 17 aprilie, România a ridicat pentru Sudan nivelul de alertă la 8 din 9, respectiv „Manifestaţi atenţie deosebită”.
MAE a mai transmis că un task-force-ul interinstituţional înființat pentru gestionarea situaţiei îşi continuă activitatea non-stop și menţine legătura cu cetăţenii români din această țară în vederea repatrierii.
MAE, despre situația românilor din Sudan
MAE a comunicat faptul că, din 16 aprilie, funcționează la cererea ministrului Bogdan Aurescu un task-force interinstituţional pentru gestionarea situaţiei. Acesta acordă asistenţă cetăţenilor români aflaţi pe teritoriul Sudanului, în vederea evacuării în condiţii de siguranţă.
„MAE precizează că activitatea Ambasadei României la Khartoum a fost suspendată în anul 2021, iar serviciile de asistenţă şi protecţie consulară pentru cetăţenii români din Sudan sunt asigurate de Ambasada României la Addis Abeba (Republica Federală Democratică a Etiopiei). Totodată, MAE precizează că, până în prezent, la nivelul Ambasadei României la Addis Abeba, îşi înregistraseră prezenţa şi/sau au fost contactaţi de misiunea diplomatică română în vederea evacuării 22 de cetăţeni români şi 4 membri de familie, cetăţeni sudanezi”, a transmis MAE, într-un comunicat.
Task-force-ul îşi continuă activitatea non-stop şi menţine legătura cu cetăţenii români din Sudan şi cu celelalte state membre UE, în vederea evacuării românilor care doresc acest lucru.
„MAE recomandă ferm tuturor cetăţenilor români care se află pe teritoriul Sudanului să se adreseze urgent Ambasadei României la Addis Abeba şi să comunice coordonatele proprii, pentru a putea fi contactaţi în caz de necesitate”, se mai arată în comunicat.
Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României la Addis Abeba +251 116 622 675. De asemenea, ei au la dispoziţie şi numărul de telefon de urgenţă al misiunii diplomatice +251 935 350 059.
Peste 400 de morți în confruntările din Sudan
Amintim că în Sudan au izbucnit, la mijlocul acestei luni, lupte între armata ţării şi gruparea paramilitară RSF. Cele două au organizat o lovitură de stat în 2021, dar s-au certat ulterior, la negocierile pentru formarea unui guvern civil și integrarea RSF în forțele armate.
Peste 400 de persoane au murit în această săptămână de confruntări.
Duminică, SUA au anunţat că şi-au evacuat personalul diplomatic, dar alte țări au probleme în a face acest lucru din cauza ostilităților în desfășurare.