Mai multe fragmente de ziduri, printre care și câteva din Templul zeiței Venus, s-au prăbușit la Pompei
Mai multe fragmente de ziduri, provenind din Templul zeiţei Venus, un mormânt şi o veche prăvălie care făceau parte din ruinele oraşului Pompei, s-au prăbuşit în ultimele zile din cauza ploilor, potrivit conducerii sitului arheologic, citată de AFP.
Un fragment de zid cu o lungime de doi metri, restaurat recent şi care făcea parte dintr-o prăvălie străveche, s-a prăbuşit sub greutatea unui alt zid mai vechi, prăbuşit la rândul său.
Totodată, un arc din Templul zeiței Venus și un zid de apărare a necopolei din Pompei s-au prăbușit.
Ambele zone au fost închise pentru public.
În această săptămână, noul ministru al Culturii, Dario Franceschini, a convocat o reuniune de lucru pentru a întocmi lista cu distrugerile produse în ultima vreme în acest sit, inclus în patrimoniul mondial al umanităţii de către UNESCO în 1997, şi pentru a examina stadiul în care se află proiectul de restaurare „Grand Pompei”, finanţat parţial de Uniunea Europeană.
De aproximativ trei ani, Pompei a devenit teatrul a numeroase incidente, precum prăbuşirea unui stâlp dintr-o pergolă de lângă casa lui Loreius Tiburtinus în decembrie 2011, precedată de prăbuşiri spectaculoase ale unor ziduri din Casa gladiatorilor şi din Casa Moralistului.
În septembrie 2012, o bârnă care sprijinea acoperişul din ţiglă al Vilei misterelor a cedat.
Uniunea Europeană a acordat un ajutor de 105 milioane de euro pentru a lansa un plan de întreţinere şi de restaurare a sitului pe o perioadă de cel puţin patru ani.