Maia Sandu, desemnată personalitatea europeană a anului 2022 la Paris
Maia Sandu a fost desemnată personalitatea europeană a anului 2022 de juriul Trombinoscope, anuarul lumii politice din Franța. În acest context, președinta Republicii Moldova a mulțumit pentru aprecierea eforturilor Rep. Moldova de a rămâne parte a lumii libere.
Maia Sandu, personalitatea europeană a anului 2022
Președinta Republicii Moldova nu a fost prezentă fizic la ceremonia care a avut loc în data de 16 februarie la Paris, dar a transmis un mesaj video prin care a mulțumit pentru aprecierea eforturilor țării sale de a rămâne parte a lumii libere, dar și a avansa în parcursul european, scrie ipn.md.
„În vremuri de război, unitatea Europei în favoarea păcii ne dă speranță. Uniți, vom putea depăși atacurile Rusiei cu ambiții imperialiste”, a declarat Maia Sandu.
Distincția oferită liderei de la Chișinău a fost ridicată de către ambasadoarea Republicii Moldova la Paris, Corina Călugăru.
Printre cei prezenți la eveniment s-au numărat editorul Trombinoscope Francois-Xavier d’Aillieres, dar și reprezentanții presei și ai lumii politice franceze.
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a anunțat luni că Federația Rusă are în desfășurare un plan de acțiuni pentru a înlătura actuala putere de la Chișinău. Ea a citat în acest sens atât informații obținute de autoritățile interne, cât și informații de la parteneri, precum Ucraina.
Maia Sandu, despre planurile Rusiei cu privire la răsturnarea puterii de la Chișinău
Maia Sandu a dezvăluit că prima parte a planului a avut loc la finalul anului trecut, dar a eșuat. Planul Rusiei, pentru destabilizarea Moldovei, ar urma să se sprijine pe atacuri violente și chiar luări de ostatici, a spus Maia Sandu.
În operațiune ar urma să fie implicate forțe interne asociate cu oligarhii fugari Ilan Șor și Vlad Plahotniuc, dar și cetățeni din Rusia, Belarus, Serbia și Muntenegru, potrivit declarațiilor Maiei Sandu.