Maia Sandu la Bruxelles: „Nu suntem naivi să credem că aderarea se face peste noapte, dar nu încercăm să găsim scurtături” (video)

Maia Sandu la Bruxelles: Nu suntem naivi să credem că aderarea se face peste noapte, dar nu încercăm să găsim scurtături (video)
Foto: Hepta/Zuma Press / Alexis Sciard.

Maia Sandu se află în vizită oficială la Bruxelles. Președinta Republicii Moldova a susținut miercuri, 18 mai, un discurs, în Parlamentul European, în cadrul căruia a cerut acordarea statutului de țară candidată la aderarea la UE.

Maia Sandu, atac dur la adresa liderului rus

În timpul discursului, Maia Sandu a criticat politica agresivă a președintelui rus, Vladimir Putin și a vorbit deschis despre conflictul din Ucraina: „Acest război a fost provocat de Rusia, care vrea să redeseneze regiunea, să acapareze teritorii. (…) În 24 februarie, Moldova s-a trezit într-o altă lume. Am auzit din biroul meu bombele căzute asupra regiunii Odesa”, a declarat președintele Republicii Moldova. Populația Moldovei a crescut cu 4% în două luni, e vorba despre refugiații ucraineni.

Mare parte sunt copii. Poporul moldovean e alături de Ucraina, sunt prietenii și frații noștri. Condamnăm agresiunea Rusiei și susținem integritatea teritorială”, a declarat Maia Sandu.

Președintele Republicii Moldova solicită sprijinul țărilor UE

Parlamentul European a votat, recent, rezoluţia prin care solicită acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE pentru Republica Moldova. Lidera de la Chișinău a atras atenția asupra importanței aderării țării pe care o conduce la UE.

„Noi facem parte din Europa, valorile Uniunii Europene sunt valorile noastre. Acordarea statutului de țară candidat pentru Moldova este decizia cea bună. (…) Deși există provocări, Moldova e hotărâtă să rămână o parte a lumii libere. Noi facem parte din Europa, valorile UE sunt valorile noastre. (…) Vă cer sprijin pentru Moldova, pentru cei care doresc să-și păstreze democrația și libertatea.

E un lucru important și pentru Europa, pentru a avea un partener stabil și care să contribuie la pace în vecinătatera estică. În același timp, independența noastră, dezvoltarea pașnică, reformele economice și politice trebuie să aibă o abncoră. Această ancoră este perspectiva clară de aderare la UE.

Suntem o țară europeană, cu o limbă europeană, o istorie europeană și un sistem politic european. Cel puțin o treime dintre noi suntem deja cetățeni europeni, iar diaspora noastră se află în rândul dumneavoastră.

Probabil că ne-ați întâlnit. (…) Suntem europeni. Dorim să facem reforme pentru a întări statul de drept și sistemul de justiție liber de corupție și independent. Economia și comerțul sunt din ce în ce mai conectate pe piața europeană. Pentru noi e extrem de important, pentru că UE reprezintă un proiect de pace.

Nu suntem naivi să credem că aderarea se face peste noapte, dar nu încercăm să găsim scurtături. Respectăm principiul meritelor”, a spus Maia Sandu în plenul Parlamentului European, citată de Digi24.

Urmăriți B1TV.ro și pe