Mama fraților suspectați că au pus la cale atentatul din Boston poate fi arestată în SUA
Mama celor doi frați suspectați că au pus la cale atentatul de la maratonul din Boston, Zubeidat Tsarnaeva, ar plănui să se întoarcă în Statele Unite în această săptămână, lucru care ar putea să ducă la arestarea ei.
„Există un mandat de arestare pe numele ei”, a declarat telefonic un funcţionar de la un tribunal din oraşul Natick, în statul Massachusetts, pentru agenţia rusă. „În cazul în care este oprită aici sau altundeva pe teritoriul statului, ea poate fi arestată, sau oriunde altundeva pe teritoriul Statelor Unite, ofiţerul fiind cel care decide”, a adăugat el, citat de RIA Novosti.
Femeia se află în pericolul de a fi arestată după ce, anul trecut, a fost arestată pentru furt dintr-un magazin din Natick, un oraș aflat pe ruta maratonul din Boston.
Aceasta a fost prinsă de către agenții de pază, furând haine în valoare de 1.600 de dolari din magazin. Tsarnaeva a fost arestată pe 13 iunie 2012 şi a fost pusă sub acuzare în ziua următoare, pentru un capăt de furt şi două capete de distrugere cu rea intenţie a proprietăţii.