Manuscrisul original al Simfoniei nr. 2 de Gustav Mahler, vândut în cadrul unei licitații pentru o sumă RECORD
Manuscrisul original al Simfoniei nr. 2 de Gustav Mahler a devenit cel mai scump astfel de document, fiind vândut pentru 4,54 de milioane de lire sterline (5,32 de milioane de euro) în urma unei licitații organizate de casa Sotheby’s în Londra.
Suma de 5,32 de milioane de euro este „un nou record în cadrul licitațiilor pentru o partitură muzicală”, conform celor de la casa londoneză Sotheby’s. Conform casei de licitații, singura vânzare la acest nivel face trimitere la partiturile celor nouă simfonii ale lui Mozart, vândute pentru 2,5 milioane de lire, tot în capitala Marii Britanii.
''Niciun manuscris al unei simfonii complete de Mahler, elaborat de propria sa mână, nu a fost încă ofertat la licitații și o astfel de oportunitate s-ar putea să nu apară vreodată'', a spus Simon Maguire, responsabil pentru manuscrisele muzicale în cadrul casei de licitații Sotheby's.
Documentul este scris de mână, chiar de compozitorul austriac, aflându-se în starea sa originală, cu ștersături, adnotări și modificări, marcate cu culoare albastră.
Cele 232 de pagini originale ale Simfoniei nr. 2, intitulată „Resurrection” (Renaștere), se afla din 1984 în proprietatea omului de afaceri american, Gilbert Kaplam, decedat în ianuarie. Kaplan a fost un foarte mare admirator al compozitorului de origine austriacă (1860 – 1911), informează Agerpres.
Compusă în perioada 1888-1894, Simfonia nr. 2 de Mahler, cunoscută și sub numele de ''Simfonia Învierii'', este o piesă monumentală, scrisă pentru 90 de muzicieni și cor. Este una dintre cele mai mari, cele mai lungi și în același timp cele mai accesibile creații ale sale, a subliniat casei de licitații Sotheby's.