Manuscrisul romanului de debut al lui Samuel Beckett, scos la licitație: Este estimat la 2,3 milioane dolari
Manuscrisul romanului de debut al lui Samuel Beckett, ”Murphy”, va fi scos la vânzare în cadrul unei licitații ce va fi organizată pe 10 iulie la Londra, fiind estimat la 2,13 milioane dolari, relatează Reuters.
Potrivit reprezentanților casei Sotheby’s, unde va avea loc licitația, manuscrisul reflectă cu mare acuratețe procesul de creație al unui dintre cei mai mari scriitori ai secolului 20.
Textul a fost conceput la Dublin și Londra, între august 1935 și iunie 1936 și este cuprins în șase caiete de schițe. Acest manuscris reprezintă vârful acestei licitații care este consacrată istoriei și literaturii engleze.
”În total sunt aproape 800 de pagini, iar felul în care manuscrisul este modificat arată felul în care gândea Beckett, felul în care el voia să își exprime ideile și să își clarifice gândurile”, a declarat Gabriel Heaton, specialist la departamentul de manuscrise al casei Sotheby’s.
Heaton consideră că interesul arătat pentru acest manuscris ține de numărul considerabil de revzuiri aduse de Beckett.
Spre sfârșitul vieții sale, scriitorul a afirmat că ”Murphy” este un element-cheie în procesul de înțelegere a operei sale, lucru care îi conferă manuscrisului un rol mult mai important.
„Există o scrisoare faimoasă, trimisă de un profesor universitar, care îl întreba de unde trebuie să înceapă atunci când scrie despre opera lui Beckett. El i-a răspuns: «Citiţi „Murphy”, toate temele centrale sunt prezente acolo»„, a explicat Heaton.
”Murphy” este considerat cel mai comic text dintre operele lui Beckett, care a trăit cea mai mare parte a vieții la Paris. Samuel Beckett a fost recompensat cu premiul Nobel pentru literatură în anul 1969.