Marea Britanie: Fostă asistentă medicală, acuzată de uciderea a 8 bebeluşi și tentativă de omor în cazul altor 10

Publicat: 10 05. 2021, 22:24
Foto: Pixabay

O tânără din Marea Britanie este acuzată de uciderea a opt bebeluși și de tentativă de omor în cazul altor 10. Femeia a fost asistentă medicală în perioada 2015 – 2016 și ar fi comis faptele doar în acest an. Ea a apărut din nou, luni, în fața instanței. Judecătorii au decis ca ea să rămână în arest cel puțin până la următoarea ședință, din 17 mai, informează The Independent.

Fostă asistentă medicală, suspectată de moartea a opt bebeluși

Lucy Letby, în vârstă de 31 de ani, a lucrat în sistemul sanitar britanic în perioada 2015 – 2016. În acest interval, ea ar fi ucis cinci băieţi şi trei fete la maternitatea spitalului Countess of Chester. Ea mai e acuzată și de tentativă de omor în cazul altor zece bebeluși.

Letby a fost arestată de două ori, în 2018 şi 2019, în timpul unei investigații ce viza spitalul. Femeia e și acum în arest.

Luni, ea a avut o nouă înfăţişare în faţa curţii de judecată din Manchester. A fost mai mult o ședință administrativă, dar instanța a dispus ca ea să rămână în arest cel puțin până la următoarea şedinţă, programată pe 17 mai.

Procesul efectiv ar urma să înceapă abia în ianuarie anul viitor.