Marea Britanie, lovită de ploi torențiale: O femeie a murit și mai multe drumuri au fost închise
Marea Britanie se confruntă în prezent cu o vreme vijelioasă, extrem de agresivă. În ultimele 24 de ore, mai multe locuințe din sud-vestul Angliei au fost inundate, străzile fiind rapid acoperite de ploaia care a căzut cu peste 60 de litri pe metrul pătrat.
Mai mult, din cauza vântului puternic, cu viteze de până la 90 de km/h, o femeie a murit după ce a fost lovită în cap de o creangă ruptă dintr-un copac, transmite The Independent.
Inundațiile au fost atât de grave, încât circulația feroviară și cea rutieră au fost parțial afectate, cauzând întârzieri ale trenurilor și ambuteiaje. De asemenea, unele secțiuni ale unor drumuri naționale au fost închise, unele persoane fiind salvate din mașinile cuprinse de ape.
Meteorologii au emis avertizări de inundații pentru râurile din sud-vest, nord-est și zona centrală.