Mariano Rajoy dezminte acuzațiile aduse într-un scandal de corupție și afirmă că s-a înșelat în privința lui Barcenas

Publicat: 01 08. 2013, 11:24
Mariano Rajoy, premierul Spaniei, s-a prezentat în fața deputaților pentru a dezminți acuzațiile ce i-au fost aduse într-un scandal de corupție, ocazie cu care a precizat că s-a înșelat în privința lui Luis...

Mariano Rajoy, premierul Spaniei, s-a prezentat în fața deputaților pentru a dezminți acuzațiile ce i-au fost aduse într-un scandal de corupție, ocazie cu care a precizat că s-a înșelat în privința lui Luis Barcenas ce se află la închisoare pentru corpuție, relatează AFP.

Rajoy a luat cuvântul în fața deputaților pentru a oferi ”clarificări necesare” cu privire la ”afacerea Barcenas”, scandal în care a fost implicat și numele său.

Mă prezint în faţa deputaţilor pentru a furniza clarificări necesare despre situaţia cu care ne confruntăm„, a declarat primul ministru.

Vin să dezmint minciunile, manipulările şi insinuările pe care le-au încurajat, între alţii, anumiţi lideri politici„, a precizat el, fără a oferi, însă, vreun nume.

Mai apoi, premierul spaniol a afirmat că s-a înșelat atunci când a avut încredere în fostul trezorier Luis Barcenas care se află în detenție pentru corupție.

M-am înşelat având încredere în cineva care nu merita„, a mai spus Rajoy.