Maroc: Doi adolescenţi, arestaţi după ce au publicat pe Facebook o poză în care se sărutau (FOTO)
Doi tineri au fost arestați de poliţie în nord-estul Marocului, după ce au publicat pe Facebook o fotografie în care apăreau în timp ce se sărutau.
„Este vorba de un adolescent şi prietena sa. Au fost arestaţi joi, pentru atentat la pudoarea publică, după ce au postat o fotografie cu ei îmbrăţişându-se”, a declarat Chakib Al Khayari, preşedintele Asociaţiei Rif pentru Drepturile Omului.
Cei doi adolescenţi urmează să fie „prezentaţi în faţa unui judecător pentru minori vinerea viitoare”, în prezent aflându-se la centrul de detenţie pentru minori din Nador, scrie Infobae.com.
Oamenii au ieșit în stradă să manifesteze pentru eliberarea lor.
Fotografia a fost făcută în faţa liceului unde cei doi învaţă. Acest caz a indignat reţelele sociale, mai multe tinere cupluri marocane publicând poze similare pe conturile lor.
Foto: infobae.com