Merkel și aliații săi bavarezi, aproape de un acord privind imigrația
Partidul Creștin-Democrat (CDU) al cancelarului conservator Angela Merkel și aliatul său, Uniunea Social-Creștină (CSU) din Bavaria, sunt aproape de un acord în disputa privind chestiunea imigrației, a declarat duminică o sursă pentru DPA.
Potrivit dpa, Merkel ar fi sugerat un compromis cu CSU.O soluție la chestiunea sosirii imigranților în Germania i-ar putea permite liderului CSU, Horst Seehofer, să-și respecte promisiunea de a limita numărul solicitanților de azil primiți în țară la 200.000, a declarat sursa apropiată discuțiilor.
La două săptămâni după victoria în alegeri, Angela Merkel a început duminică negocieri dificile în vederea formării unui guvern, urmând să se confrunte cu un atac din partea aripii drepte a propriei sale familii politice, relatează AFP.
Cancelarul s-a întâlnit în cursul dimineții la Berlin cu principalii lideri ai partidului său creștin-democrat (CDU), printre care ministrul de finanțe Wolfgang Schaeuble, după care a discutat cu aliații săi bavarezi CSU, conduși de Horst Seehofer.
Obiectivul declarat era de a pune capăt disensiunilor între cele două mișcări-surori, în special asupra politicii migratorii generoase a Angelei Merkel, și de a găsi un acord privind un program comun pentru următorii patru ani.