Mii de pastile fabricate din cadavre de copii, confiscate în Coreea de Sud: 29 de persoane au fost arestate
Un caz cutremurător a ieşit la iveală în Coreea de Sud. Agenţii vamali au arestat 29 de persoane bănuite că ar fi implicate în contrabanda de pastile fabricate din carne umană. Capsulele erau aduse din China de către un grup de persoane care se dădeau drept turişti iar mai apoi comercializate în întreaga ţară ca remediu universal pentru boli.
Acesta a fost anunţul incredibil făcut de cercetătorii laboratorului din cadrul Aeroportului Internaţional Incheon (Inceon) din Coreea de Sud. Peste 17.000 de astfel de pastile au fost confiscate de agenţii vamali sud-coreeni încă în august 2011.
Până acum, capsulele au fost aduse din China de către mai multe grupuri de turişti. De fiecare dată, oamenii declarau că au în bagaje remedii naturiste pentru creşterea imunităţii şi alte suplimente nutritive. Capsulele erau confiscate iar la analizele de laborator rezultatele erau mereu aceleaşi: erau fabricate din pudră de carne umană, mai exact din fetuşi ori nou-născuţi.
Descoperirea i-a şocat pe agenţii vamali care, împreună cu omologii chinezi, au deschis o serie de investigaţii şi au luat măsuri pentru stoparea fenomenului. La cel mai recent transport, au fost însă arestate 29 de persoane, care se dădeau drept turişti. Aveau în bagaje peste 11.000 de pastile.
Astfel de pastile sunt extrem de căutate în China, ţara lor de origine, deoarece se crede că reprezintă un remediu universal. Însă oamenii de ştiinţă avertizează că pilulele conţin şi multe bacterii extrem de periculoase, care pot cauza boli grave celor care le consumă cu regularitate. De asemenea, aceştia au precizat că puterea vindecătoare a pastilelor este nulă.
Dar aeroporturile nu sunt singurele porţi de intrare pentru pastilele din rămăşiţe umane. Contrabandiştii au început să trimită capsulele prin intermediul serviciului poştal iar autorităţile sud-coreene se tem că în curând vor fi vândute bolnavilor şi celor naivi prin intermediul internetului.